Postări

carul de foc

unde nu ești Tu e nimeni.
un nimeni care se chinuie
îngrozitor să fie om. un
nimeni care se chinuie cumplit
să fie viu.
pentru că fără Tine
fără întruparea Ta
nimeni n-a știut și nu va ști
vreodată
ce este ”Omul”
sau ce înseamnă ”viu”.
fără Tine nimeni
nu are acces la
realitatea pe care o exprimă
aceste cuvinte...
fără Tine cuvintele nu nasc viață

Tu ești singura
Ușă
spre ea....

fără Tine
setea ființei noastre
de a fi
rămâne un chin
fără sfârșit....

Numele Tău Iisuse
e carul-de-foc
care ne poate sufletele
în trupul
singurului
Om viu
care este:

TU...

spre zori

"În patul meu noaptea am căutat
pre cel ce iubește sufletul meu..."





"sufletul meu s-a topit de cuvântul lui..."

iacov

eu tot te rog să vii cu mine-n lume
tu tot mă rogi să vin cu tine-n cer
e-o luptă care macină în mine
dorirea celor care trec și pier....

și-s fericit doar de-s învins de tine
când duhul meu ți se-odihnește-n mâini
abia născut din lumea ce atârnă
pe crucea celor două rugăciuni....


de ce?

am obosit să-ți fiu mormânt
dumnezeiasca mea suflare
în mine aripile-ți frâng
cu viața mea de târâtoare...

plămânii mei îți fură zborul
în pieptul meu ți-e prins piciorul
flămând de cer în carnea mea
te-ngropi, zbătându-te, în ea...

am obosit să-ți fiu mormânt
să-ți văd lumina tot mai slabă...
te-am dezlegat. de ce nu pleci?
aripa ta continuă să mă tragă!
te-am dezlegat! de ce insiști
să mai târăști un vierme către slavă?

cântec gâfâit

cum dorm aurolacii în scări de bloc sau squaruri
trăgând din punga cu prenadez când li-e frig
așa stau ghemuit în viața mea tot mai murdară
tragând căldură, din numele tău, când te strig....

tot mai strâns în mine ca un copil nenăscut
al cărui suflet caută să fugă înapoi in nimic
de sodoma în care-ar urma să se nască
și căreia îi dă foc cu numele tău când e frig....

e-o jumătate de veac de când tot mă ghemui
încercând să mă-ntorc în iubirea părinților mei
de când m-am născut doar strigătul meu crește
și-n poveștile de adormit copiii sunt doar zmei....








suflet orfan

și cărțile lumii tot orfan m-au lăsat
autorii nu știu nici ei să iubească
doar te ajută puțin ca sufletul tău
să știe cumva după ce să tânjească....

și cărțile lumii tot orfan m-au lăsat
flămând la ușa care dă spre moarte
acolo m-a găsit iubirea ta și m-a salvat
dându-mi să sug din coastele ei sparte...

spovedania unui poet

tu știi c-aș da toate poemele lumii
și cântecele îngerilor toate le-aș da
pe tăcerea aceea nesfârșită a inimii
în care se-aude respirația ta...

de-aceea scriu, ca să mă țin cu mintea
pe crucea unde toată zarva moare
pănă la liniștea aceea fără nume
unde suntem o singură suflare....