sufletul meu nu știe încă să meargă
decât sprijinit de sufletul său
și viața mea nu știe decât să cadă
din veșnicie mereu...
lovindu-și mâinile coastele gleznele
tot mai rănit dar zâmbindu-mi mereu
îmi ține sufletul și-l învață să meargă
dragostea tatălui meu...
Metanie ție, Părinte!
RăspundețiȘtergere