am obosit să-ți fiu mormânt
dumnezeiasca mea suflare
în mine aripile-ți frâng
cu viața mea de târâtoare...
plămânii mei îți fură zborul
în pieptul meu ți-e prins piciorul
flămând de cer în carnea mea
te-ngropi, zbătându-te, în ea...
am obosit să-ți fiu mormânt
să-ți văd lumina tot mai slabă...
te-am dezlegat. de ce nu pleci?
aripa ta continuă să mă tragă!
te-am dezlegat! de ce insiști
să mai târăști un vierme către slavă?
sâmbătă, 20 aprilie 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
La început n-a fost așa
Lumea trăiește din probleme și rezolvări. Lumea este o continuă oră de matematică... Așa bate inima ei: problemă - rezolvare, problemă - rez...
-
Lumea trăiește din probleme și rezolvări. Lumea este o continuă oră de matematică... Așa bate inima ei: problemă - rezolvare, problemă - rez...
-
se pare c-am mâncat un fel de măr ce-avea în sâmburi prima toamnă și inima ce mă ținea în cer a stat și am căzut deodată din icoană. ...
-
”a fost odată ca niciodată un negustor de pietre prețioase care-ntr-o zi a dat pe-o piatră întreaga bogăție ce-adunase...” așa îmi spui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu